Cum fac giganții IT ca Apple și Facebook miliarde de pe urma ta

de: Ciprian Ioana
15 01. 2020

Data is the new oil” – spune o vorbă. Asta înseamnă că giganți ca Apple și Facebook fac miliarde de pe urma ta și că economia mondială se învârte acum în jurul lor. La fel cum făceau, în trecut, marile companii petroliere, care dictau totul.

Amazon, Apple, Facebook, Microsoft și Alphabet – compania-mamă a Google sunt giganți din domeniul IT. Sigur folosești zilnic serviciile lor pentru că au reușit să monopolizeze, sub o formă sau alta, internetul. La prima vedere, ai crede că au multe în comun. Și chiar așa este.

Toate se folosesc, de fapt, de baze uriașe de date, care-ți analizează comportamentul de consum, obiceiurile zilnice, preferințele și lista asta e lungă. Sunt companii uriașe, care stau pe un munte de bani. Ca să-ți faci o idee, află că cele cinci companii pe care ți le-am menționat au, în total, venituri anuale de 800 de miliarde de dolari.

Suma e mai mare decât economia Arabiei Saudite, un stat bogat, cu importante resurse de petrol. Înțelegi acum de ce-ți ziceam că „Data is the new oil”?

Hai să vezi și cum au reușit giganții IT să facă acești bani.

Cum fac Apple, Facebook și restul miliarde de dolari

Facebook, Apple, Microsoft, Amazon și Alphabet au miliarde de clienți în toată lumea. Sunt oameni care le folosesc serviciile sau le cumpără produsele. Așa au ajuns să ocupe o felie extrem de mare din această piață a economiei digitale.

Iată un grafic extrem de explicativ ce combină date adunate în 2018.

Veniturile încasate de cele cinci companii în 2018 fac cât PIB-urile combinate ale altor 20 de țări de pe mapamond. Iar investitorii sunt fericiți. Giganții au generat un profit net de 139 de miliarde de dolari în 2018, ceea ce înseamnă marje de profit de peste 17 procente.

E un randament extrem de bun și așa se explică faptul că există câteva companii care au atins și mia de miliarde de dolari ca valoare de piață. Adică un trilion de dolari.

Există, însă, și câteva diferențe în privința strategiei de a atrage venituri uriașe an de an. Unii insistă pe zona de servicii, alții pe produse.

Să luăm, de exemplu, Apple. Compania lui Tim Cook a avut, în 2018, venituri totale de peste 265 de miliarde de dolari. Iar peste 62% din această sumă a venit din vânzarea de modele iPhone. Succesul Amazon, de asemenea, vine din comerțul online: aproape 53% dintre venituri au venit de acolo. Totuși, nu e cel mai profitabil segment din curtea lui Jeff Bezos.

Amazon Web Services aduce cele mai mari marje de profit, chiar dacă e responsabil de doar 11% din venituri.

Cum se descurcă Microsoft

Microsoft, la rându-i, a încasat peste 110 de miliarde de dolari în 2018 și are cele mai diversificate sectoare din acest punct de vedere. Sunt opt la număr, dar grosul vine din produse destinate zonei office și servicii de cloud.

Atât Alphabet, cât și Facebook au încasat miliarde de dolari, dar mare parte din venituri din zona de advertising. Platformele lor le permit publicitarilor să-și plaseze reclamele în zone cheie, iar cele două companii știu totul despre utilizatorii lor. Așa că succesul unor campanii online n-are cum să nu apară.

Alphabet înseamnă Google, YouTube, Google Maps, Google Ads și multe alte servicii conexe. Toate sunt responsabile de 85% din totatul veniturilor. Aceeași poveste și la Facebook, care deține WhatsApp, Instagram și Messenger. Iar succesul lui Mark Zuckeberg nu mai are nevoie de nicio prezentare: 98,5% din veniturile companiei sale vin din reclame.

Și a reușit să întreacă și Netflix dintr-un anumit punct de vedere, chiar dacă platforma lui Zuckerberg nu percepe niciun abonament. În trimestrul patru din 2018, de exemplu, Facebook a încasat 35 de dolari raportat la fiecare utilizator. Netflix s-a oprit la 30 de dolari.

Fiecare gigant vine cu propria strategie de a atrage venituri. Dar punctul comun ești tu. Consumatorul care primește serviciile și produsele acestor companii.